Image

CategoriaA

Descrierea Categoriei

Motociclete cu sau fără ataş şi tricicluri cu motor cu puterea de peste 15 kW.

Condiții de înscriere

  • Vârsta minimă de la care se poate începe școala pentru categoria A este de 19 ani și 9 luni iar în ziua când se împlinește vârsta de 20 ani se poate susține examenul, doar dacă acesta este posesor de A2 de minim 2 ani sau 23 ani și 9 luni dacă nu posedă această categorie.
  • Orice cursant trebuie să fie apt din punct de vedere psihologic și medical.
  • Cursantul să nu fi fost condamnat pentru infracțiunile prevăzute la Art.24 din O.U.G. 195/2002.
  • Buletin de identitate / Carte de identitate.
  • Semnarea contractului de prestări servicii.

Pregătire practică

Acest stagiu are alocat 26 de ore în cazul în care, candidatul, nu posedă permis de conducere sau este posesor de permis de conducere pentru alte categorii în afară de AM.

În situația în care candidatul deține permis de conducere categoria AM de mai puțin de 2 ani, stagiul alocat va fi de 20 ore respectiv dacă deține permis de conducere categoria AM de mai mult de 2 ani este de doar 10 ore.

Examentul Auto

Examenul pentru obținerea permisului de conducere constă în susținerea unei probe teoretice de verificare a cunoștințelor, respectiv în rezolvarea unui chestionar cu 20 de întrebări, în 20 de minute, cu minim 17 răspunsuri corecte pentru promovarea acestui examen și a unei probe practice de verificare a aptitudinilor și comportamentului, corespunzătoare categoriei de permis solicitate, împreună cu un examinator din partea DRPCIV.

Acte necesare dosar

  • Cerere tip gratuită de la sediul Școlii de Șoferi "RARES SCHOOL".
  • Aviz psihologic valabil 6 luni conform art. 5 din norme.
  • Fișă medicală auto valabilă 1 an.
  • Certificat de cazier judiciar cu mențiunea "examen auto" valabil 6 luni.
  • Copie dupa Buletin de identitate / Carte de identitate.
  • Fișă de școlarizare realizată la sediul şcolii.
  • Taxă permis 89 lei.

Pregătire suplimentară

Dacă elevului îi sunt necesare ore suplimentare, acestea vor putea fi introduse în cadrul pregătirii. Aceste ore se plătesc separat.

Rata de promovabilitate: în cazul acestei categorii rata de promovabilitate este de 98%.

Image

ÎNVAȚĂ SĂ CONDUCI UȘOR!

©2022 Școala de Șoferi RARES SCHOOL 

Mun. Slobozia, Bulevardul Matei Basarab, nr. 77, MB6 - PARTER

Tel.: 0760278919
       0764647701
       0735060627

gruprares@yahoo.com

Abonare newsletter

Obțineți cele mai recente actualizări și oferte

Vă rugăm să completați câmpul obligatoriu.